Traficul rutier va fi suspendat, pe 3 august, pe strada Lacului din Chişinău, din cauza lucrărilor de defrişare şi curăţare a arborilor. Circulaţia va fi oprită în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri şi Drumul Viilor, între orele 08.00 şi 17.00.
În această perioadă, microbuzele de pe rutele 180 şi 176 vor circula după cum urmează.
Tur: de pe strada Vasile Alecsandri pe străzile Anton Crihan, Drumul Viilor şi în continuare pe traseul stabilit.
Retur: de pe strada Drumul Viilor pe străzile Anton Crihan, Vasile Alecsandri şi în continuare pe traseul stabilit.
Conducătorii auto care traversează aceste zone sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară, instituită în zonă.