TRAGEDIA de la Căuşeni: Noi detalii în cazul persoanelor decedate din cauza zăpezii. Ce spun rudele (VIDEO)
Noi detalii în cazul persoanelor decedate din cauza zăpezii. Cei doi concubini, unul dintre ei fiind din satul Plop și celălalt din satul Zaim, s-ar fi pornit la data de 26 noiembrie, în jurul orelor 11.00, la o soră țintuită la pat în satul Coșcalia, pentru a-i duce un telefon mobil, transmite Studio-l.
Potrivit sursei citate, la o distanță de 5 km de satul Coșcalia, mașina în care se aflau aceştia, s-a împotmolit în omăt și nu a mai putut înainta. Totodată, potrivit rudelor, primul apel la 112 ar fi fost făcut în jurul orelor 13.00, iar până la ora 17:00 s-a sunat în continuu la 112. Între timp, în ajutorul celor doi a venit ginerele bărbatului, călare pe un cal, aducându-le haine groase. Femeia de 64 de ani se simțea deja rău și nu a putut ieși din mașină. Ultimul apel către 112 a fost făcut către orele 5 seara.
Abia a doua zi, în jurul orelor 8:00 dimineața, serviciul de gardă al Inspectoratului de Poliție Căușeni a primit un apel telefonic de la un cetățean care a comunicat că la intrarea în satul Coșcalia au fost descoperite două persoane decedate într-un automobil înzăpezit.
"Rudele celor doi concubini găsiți morți în mașina înzăpezită din apropierea satului Coșcalia, din raionul Căușeni, afirmă că au cerut ajutor de nenumărate ori de la serviciile specializate. Rudele femeii învinuiesc serviciul 112 pentru moartea celor doi. Sora femeii a declarat că a discutat ultima oară cu aceasta în jurul orelor 17:00. Femeia, urmează să fie înmormântată la data de 30 noiembrie. Poliția a deschis o anchetă în acest caz, iar procuratura a inițiat un dosar penal pentru a investiga toate circumstanţele", se arată în sursa citată.
Prim-ministrul Dorin Recean a cerut demisia şefului 112 in cadrul şedinţei Guvernului de astazi, in urma tragediei de la Causeni.
Citeşte şi: A găsit "vinovatul"? Premierul Dorin Recean a cerut demisia șefului Serviciului Unic 112