Tragedia de la Ungheni. În ce stare se află copilul rănit dintr-o armă de vânătoare de fratele său
Copilul în vârstă de șase ani, rănit dintr-o armă de vânătoare de către fratele său mai mare, rămâne internat în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului din Capitală. Băiatul urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale, după incidentul care s-a produs duminică într-un sat din raionul Ungheni.
În momentul producerii tragediei, copiii erau singuri acasă. Cea care l-a găsit pe băiatul rănit este bunica fraților, care a venit să-i viziteze. Femeia povesteşte că băiatul era în stare de şoc şi nu realizase ce s-a întâmplat.
"Ma rog foarte mult, să dea Dumnezeu să-l văd sâmbătă acasă, nu plângea stătea şi se uita în oglindă. L-am urcat în salvare şi el a spus, bunica eu nu o să mor, eu sâmbătă vin acasă, el la mine e puternic", a spus bunica copiilor, Nadia Doroftei.
Copilul rănit a fost dus imediat la Spitalul Raional din Ungheni.
"A fost internat direct în secția de reanimare, a fost examinat de către medicul chirurg, reanimatolog, s-au efectuat măsuri de stabilizare și terapie intensivă", a spus directorul adjunct de la Spitalul Raional Ungheni, Ghenadie Şerbul.
Ulterior, băiatul a fost transferat în Secţia chirurgie a Institutul Mamei şi Copilului din Capitală. El urmează să fie operat la ficat şi rinichi.
Potrivit poliției, mama copiilor era la serviciu când s-a produs incidentul, iar tatăl lor se află în Rusia. Oamenii legii spun că în acest caz au fost încălcate regulile de păstrare a armelor.
După cele întâmplate, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova intenţionează să-i informeze suplimentar pe posesorii de arme despre normele de securitate.
"Toţi vânătorii cunosc regulile de folosire a armelor de foc. Odată la cinci ani ei sunt supuşi testelor şi susţin examene. Viaţa este viaţă şi există situaţii care nu pot fi prevăzute", a declarat preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, Oleg Ciocoi.
În primele opt luni ale anului, poliţiştii au efectuat peste 52.000 de verificări la domiciliile posesorilor de arme. 550 dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru diverse abateri, iar peste 1.000 de arme au fost confiscate.