Tragedie în Cehia. Un om a murit după ce telecabina în care se afla s-a prăbușit
Embed:
canal tv
Tragedie în Cehia unde un om a murit după ce telecabina în care se afla s-a prăbușit duminică într-o zonă muntoasă din nordul ţării. Potrivit autorităţilor, e vorba de conductorul instalației, care era singur în cabină. Instalaţia duce spre vârful muntelui Jested la o altitudine de 1000 de metri şi folosește două cabine.
În momentul tragediei, a doua telecabină, în care se aflau aproximativ 15 persoane, a rămas blocată pe cablu la 15 metri înălţime. Turiştii au fost evacuaţi în siguranţă.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a se afla cauzele exacte ale producerii accidentului. Telecabina urma să fie închisă de luni timp de 12 zile pentru lucrări de întreţinere.