TRAGEDIE ÎN FOTBAL! Un jucător s-a prăbușit pe teren și a murit la spital
Clipe teribile în Ştefan cel Mare, acolo unde Ekeng s-a prăbuşit pe teren fără să fi fost lovit de vreun adversar.
La doar 7 minute după ce Mircea Rednic l-a trimis în teren în confruntarea cu Viitorul, mijlocaşul la închidere de 26 de ani din Camerun s-a prăbuşit pe teren şi a rămas inert. Imediat, jucătorii Viitorului au trimis mingea în aut, realizând că este vorba de o problemă gravă.
Ambulanţa a pătruns imediat pe teren, iar medicii i-au acordat primul ajutor, pentru ca apoi să îl transporte la Spitalul de Urgenţe.
Ekeng a ajuns la spital, iar medicii le-au transmis jurnaliştilor că nu pot da pentru moment informaţii suplimentare.
Claudiu Niculescu, invitat la emisiunea Fotbal Club, la Digi Sport: „În continuare tremur… Am informații din interior. În continuare nu răspunde manevrelor de resuscitare, este foarte grav. Manevrele au început de când a fost urcat în ambulanță și au continuat și la spital”.
La minute bune de la terminarea meciului cu Viitorul, jucătorii şi staff-ul tehnic al lui Dinamo rămân pe teren şi plâng în hohote. Ionel Dănciulescu a intrat cu ochii în lacrimi în Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde mijlocaşul se luptă cu viaţa. Din primele informaţii, Ekeng ar fi suferit un stop cardio-respirator, iar 10 medici duc o luptă contracronometru pentru a-i salva viaţa fotbalistului!
La intrarea în spital s-au adunat peste 200 de suporteri dinamovişti, care aşteaptă veşti despre situaţia mijlocaşului.
Cornel Dinu a oferit prima reacție din tabăra dinamovistă:„Sunt 10 medici acolo. Se încearcă resuscitarea, însă nu vreau să mă pronunț. Am văzut scena, s-a prăbușit la mijloc secerat parcă. În primele minute nu i s-au dat intervențiile necesare în astfel de cazuri. Salvarea a venit după 3 minute, a scos o targă și n-am văzut nicio mască pentru a i se pune pe față. Acum se chinuie 10 medici să-l resusciteze.
Timpul a fost foarte lung și poate fi o tragedie imensă. La Cătălin Hîldan e cu totul altceva, aparține istoriei. Dacă se intervenea direct atunci de medicii de la salvarea probabil nu se mai întâmpla acea tragedie. În Anglia se vine imediat și-ți pune masca de oxigen pe față„, a declarat Cornel Dinu la Dolcesport.
Există informaţii, neconfirmate încă oficial, conform cărora Ekeng ar fi suferit un şoc cardiogen. Altfel spus, inima nu ar mai fi pulsat sânge către organele vitale, inclusiv creier. Contactat de ProSport, un medic specialist din Bucureşti a explicat: „Şoc este generat de inimă. Este o boală cardiacă. O stare metabolică care are la bază sistarea circulaţiei sângelui prin oprirea inimii către organele vitale: creier, rinichi… mai ales creierul”
„Sportivul a fost adus în şoc cardio-respirator şi colegii fac tot posibilul să-l resusciteze. Situaţia e însă dificilă şi e o necunoscută care va fi rezultatul.
Teoretic, la patru, cinci minute fără circulaţie şi fără oxigenare, creierul suferă grav. Asta va rămâne o necunoscută însă. Este o limită care ridică probleme serioase, dacă nu s-a făcut nicio manevră de resuscitare. Poate trebuia defibrilat, poate trebuia intubat. Ar fi trebuit defibrilat, dacă era în fibrilaţie. Ar fi trebuit ca toate aceste măsuri să fie făcute acolo. Sunt cazuri în care pacienţii sunt resuscitaţi şi ore întregi şi în final s-a reuşit pornirea cordului. Asta se poate întâmpla, dar e important să nu fie leziuni iremediabile la nivelul creierului”, a declarat Ştefan Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca din Bucureşti, la Dolce Sport.
Potrivit Digisport.ro, Patrick Ekeng a fost declarat decedat în jurul orei 23:30.
- Doliu în fotbalul din Moldova. A decedat unul dintre cei mai cunoscuţi jucători ai echipei Zimbru
- "ADIO, Vladimir Țincler". Legenda fotbalului moldovenesc, petrecută în ultimul drum
- A COMIS-O! GAFĂ MONUMENTALĂ făcută de portarul naţionalei feminine de fotbal a Angliei (VIDEO)
- O femeie a fost declarată MOARTĂ de soțul ei. Motivul INCREDIBIL pentru care a făcut acest lucru
- Un fotbalist australian a fost scos pe targă de pe teren. Un adversar l-a făcut knock-out (VIDEO)
- Incidente la un meci de fotbal în Suedia! Derbyul dintre Goteborg şi Malmo a fost suspendat