TRAGEDIE în raionul Călărași: Doi copii au murit intoxicați cu monoxid de carbon
Doi fraţi, de doar patru şi respectiv doi ani, au murit, aseară, în propria casă. Tragedia s-a produs în satul Buda din raionul Călăraşi. Potrivit informaţiilor preliminare, micuţii s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale a declarat că mama celor doi copiii a făcut focul în sobă şi a plecat la izvor după apă.
Micuţii au rămas singuri în casă şi au deschis gura sobei de unde a căzut jăratic şi s-ar fi aprins podeaua.
Medicii presupun că cei doi fraţi au murit din cauza fumului din încăpere.
La locul tragediei au venit salvatorii şi medicii, care au constatat decesul.
Intoxicaţiile cu monoxid sau bioxid de carbon au provocat mai multe decese în ultimii ani. Una dintre cele mai recente tragedii s-a produs în februarie, în satul Nişcani din raionul Călăraşi. Atunci, doi copii, de trei și cinci ani, împreună cu părinții lor, au murit în urma intoxicării cu bioxid de carbon.
Potrivit pompierilor, familia a încălcat normele de exploatare a cazanului, instalat în locuinţă.
În aceeaşi lună, doi bărbaţi de 36 şi 46 de ani au fost găsiţi morţi într-o baie cu aburi. Tragedia s-a produs în localitatea Octeaberscoe din raionul Sângerei. Potrivit salvatorilor, cei doi s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Tragedia produsă în familia fostului deputat Andrei Baştovoi a fost provocată de o intoxicaţie cu gaz. Soţia fostului demnitar s-a stins din viaţă, iar fiul cuplului a ajuns în stare gravă la spital.
Din aceeaşi cauza, la începutul acestui an, au murit o fată de 18 ani şi prietenul ei de 20 de ani din satul Mileştii Noi, raionul Ialoveni.
- LA UN PAS DE MOARTE! O femeie şi cei trei copii ai săi s-au intoxicat cu monoxid de carbon
- Momente TERIFIANTE! O copilă a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon
- TRAGEDIE. Un copil şi doi adulţi au murit intoxicaţi într-un incediu
- TRAGEDIE la Ialoveni. Au murit în floarea tinereţii, intoxicaţi cu monoxid de carbon
- Tragedie la Călărași! TOȚI MEMBRII UNEI FAMILII AU MURIT după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
- Lacrimi și durere! DETALII în cazul tragediei de la Nișcani, unde o întreagă familie a murit intoxicată