Tragedie în Riga: Cel puţin 21 de persoane au murit după ce acoperişul unui centru comercial s-a prăbuşit (VIDEO)
Tragedie în Letonia, după ce acoperişul unui centru comercial s-a prăbuşit peste oameni. După 14 ore de căutări, numărul morţilor a ajuns la 21. Echipele de salvare au reuşit să salveze de sub ruine 40 de oameni. Multe victime ar putea fi însă în continuare sub dărâmături.
Dezastrul s-a declanşat ieri seara, în jurul orei 18.00, ora locală, când magazinul era plin de cumpărători. Acoperişul localului s-a prăbuşit pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi.
"A început să se prăbuşească, iar majoritatea au început să plângă şi să strige, deoarece era clar că cei care au fost prinşi înăuntru după prima prăbuşire nu vor scăpa cu viaţă dat fiind că au urmat şi altele", a declarat o femeie.
20 de minute mai târziu, un alt perete a cedat, iar echipele de intervenţie care încercau să ajungă la supravieţuitori, au fost prinse în capcană. Printre cei care au murit se numără doi pompieri.
Autorităţile letone au anunţat că aproximativ 70 de oameni au nimerit sub dărămături, iar două victime au fost scoase în viaţă.
"Operaţiunea de salvarea continuă, însă cu siguranţă va dura mai multe ore. Acum câteva minute o altă femeie a fost salvată", a declarat premierul Letoniei Valdis Dombrovskis.
La faţa locului lucrează trei macarale, fiind mobilizaţi şi 60 de soldaţi.
"Continuăm să lucrăm iar situaţia ar putea să se schimbe în orice moment. Diferite bucăţi cad din când în când astfel este foarte periculos să lucrăm înăuntru", a spus vicedirectorul Serviciului Naţional de Urgenţă, Normunds Plegermanis.
Potrivit informaţiilor preliminare, incidentul s-ar fi produs din cauza lucrărilor de construcţie de proastă calitate. Centrul comercial a fost inaugurat în urmă cu doi ani.
- Incendiu de proporţii într-un centru comercial. Norul de fum se ridică la sute de metri înălţime VIDEO
- Afaceriste cu funcţii într-un centru comercial. Au încercat să se îmbogăţească peste noapte, dar au ajuns pe mâna CNA-ului
- Un centru comercial aflat în construcţie s-a prăbuşit în oraşul Durban, din Africa de Sud