TRAGEDIE la Ialoveni. Un bărbat a murit, după ce s-a electrocutat, iar altul a suferit un șoc electric. ANRE și poliția investighează cazul
Un bărbat a murit, după ce s-a electrocutat, iar altul a suferit un șoc, în urma unor acțiuni ilegale și periculoase în zona de protecție a LEA 10 kV, nemijlocit sub conductorii aflați sub tensiune. Incidentul tragic s-a produs pe 26 mai în orașul Ialoveni, însă Premier Energy Distribution a anunțat abia astăzi despre acest lucru.
Premier Energy Distribution a menționat că o comisie specială a ANRE și organele de drept investighează circumstanțele în care s-a produs nenoocirea.
"În procesul de examinare a circumstanțelor în care s-a produs cazul s-a stabilit, că cei doi șoferi implicați manevrau o autobasculantă de mare tonaj în proximitatea LEA 10 kV. La un moment dat, în timp ce autocamionul staționa nemijlocit sub conductorii electrici aflați sub tensiune, ei au decis să ridice bena, urmărind procesul din afara cabinei, de la aproximativ 2 metri de vehicul. În urma realizării acestei acțiuni, bena metalică a atins succesiv doi conductori, provocând astfel un scurtcircuit. Observând atingerea de conductori, unul dintre șoferi s-a apropiat de cabina autobasculantei pentru a opera cu maneta de ridicare/coborâre a benei, dar a fost electrocutat, deoarece se afla în apropierea părților metalice ale autocamionului care era sub tensiune pe pământul umed. Cel de-al doilea șofer, care stătea în acest moment în apropiere i-a sărit în ajutor, intenționând să-l tragă într-o parte, dar a nimerit sub acțiunea tensiunii, a suferit un șoc electric și a început să strige. Deoarece între timp bena autocamionului a revenit în poziția inițială de jos și a dispărut, astfel, contactul cu conductorii electrici, acest fapt i-a salvat viața celui de-al doilea șofer. Auzind strigătele și văzând că ard anvelopele autocamionului, de locul tragicului incident s-a apropiat o a treia persoană, care l-a îndepărtat de camion pe șoferul electrocutat ce zăcea la pământ. Văzând că victima este inconștientă, a apelat Serviciul unic de urgențe 112 pentru a solicita ajutor, după care a încercat împreună cu șoferul rămas în viață să o readucă în simțiri. Sosiți la fața locului, medicii ambulanței au constatat decesul persoanei electrocutate", se menționează în comunicatul emis de Premier Energy Distribution.
Premier Energy Distribution precizează că tragicului caz s-a produs din cauza a cel puțin două încălcări foarte grave: manevrarea și staționarea periculoasă a autobasculantei sub conductorii LEA și ridicarea benei metalice fără asigurare, în circumstanțele atingerii inevitabile de firele electrice.
În acest context, Premier Energy Distribution solicită cetățenilor și agenților economici să respecte cu strictețe normele de securitate în zona de protecție a instalațiilor electrice, unde sunt interzise categoric orice activități neprevăzute de Regulamentul cu privire la protecția rețelelor electrice.