Un bărbat de 46 de ani a ars de viu în propria casă, după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia s-a produs într-o casă de locuit dintr-o localitate din raionul Nisporeni. Flăcările ar fi izbucnit din cauza unei țigări nestinse.
Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit că dintr-o locuință ieșea fum, iar în urma măsurilor întreprinse, în casă a fost depistat corpul carbonizat al stăpânului, un bărbat de 46 ani. Acesta locuia de unul singur.
Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.