Tragedie la un festival de muzică din Belgia: 5 persoane au murit şi altele 60 au fost rănite
Tragedie la un festival de muzică din Belgia. O furtună violentă a doborât două scene, dintre care una a căzut peste spectatori. Cel puţin 5 persoane au murit, iar peste 60 au fost rănite.
Aproximativ 65.000 de oameni participau la un festival organizat în oraşul belgian Hasselt, când o furtună a măturat localitatea. Vântul puternic, însoţit de ploaie, a ridicat în aer corturile şi a doborât la pământ mai mulţi copaci. În urma fenomenului meteo extrem, cel puţin şapte oameni au murit, iar alţi 60 au fost răniţi.
Organizatorii festivalului au fost nevoiţi să încheie spectacolul, acesta urmând a fi reluat sâmbătă. Pe scenă erau aşteptaţi rapperul american Eminem, formaţia Foo Fighters şi The Offspring. Tragedia din Belgia vine la doar cinci zile, după ce o scenă s-a prăbuşit în statul american Indiana, omorând mai multe persoane.