Tragedie pe o şosea din Ungaria. Trei români au murit, iar alţi cinci sunt grav răniţi
Embed:
canal tv
Tragedie pe o şosea din Ungaria. Trei români au murit după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un autocar. Pasagerii răniţi sunt 12 la număr, printre care cinci sunt cetăţeni români.
Potrivit poliţiei maghiare, şoferul microbuzului ar fi intrat în depăşire, deşi vizibilitatea era extrem de redusă din cauza ceţii. S-a izbit frontal de un autocar care circula regulamentar din sens opus.
Consulatul General al României de la Szeged a luat legătura cu autorităţile maghiare pentru a obţine mai multe informaţii. Accidentul s-a produs în preajma localităţii Szolnok, pe şoseaua care leagă Budapesta de Oradea.