TRAGEDIE! Un adolescent de 17 ani a decedat, iar alți doi tineri au fost răniți în urma unui grav accident în raionul Briceni
Embed:
canal tv
Un minor de 17 ani a decedat, iar alte două persoane au fost transportate la Spitalul Raional Briceni în urma unui grav accident în raionul Briceni. Tragedia a avut loc duminică seara, în jurul orei 21:00.
Potrivit ofițerului de presă IP Briceni, tânărul era louitor al satului Drepcăuți, raionul Briceni. Adolescentul a urcat la volanul unui automobil, având și doi pasageri de 19 și 28 de ani.
Aceștia se deplasau spre localitatea Criva, dar la intrare în sat șoferul ar fi pierdul controlul volanului. Drept urmare, mașina a derapat spre dreapta ulterior spre stânga, a ieșit pe contrasens, apoi s-a izbit de un arbore.
În urma impactului, conducătorul automobilului a decedat la fața locului, iar pasagerii de 19 și 28 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Raional Briceni.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.