Tragedie: Un copil de 3 ani a murit după ce a fost uitat de părinţi în maşină
Embed:
Tragedie într-o familie din statul american Texas. Un copil de trei ani a murit după ce a fost uitat de părinţi în maşină pe timp de caniculă. Adulţii se întorceau acasă împreună cu cei doi copii ai lor după un meci de baseball. Ajunşi la destinaţie, din neatenţie, ei l-au luat din maşină doar pe băieţelul mai mare, în vârstă de şase ani.
"Un părinte a crezut că celălalt a scos cei doi copii din maşină. Într-adevăr însă doar copilul de şase ani a fost luat în casă. Au trecut câteva ore până când şi-au dat seama că unul dintre copii lipseşte. Micuţul era inconştient atunci când a fost scos din maşină", a menţionat Jesse Salame, poliţist.
Părinţii micuţului au chemat imediat o ambulanţă, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. În urma tragediei, poliţiştii i-au interogat pe cei doi adulţi, dar şi pe rudele şi vecinii lor.
"Nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre ceva mai mult decât un accident. Ei se grăbeau sau erau atenţi la altceva. Astfel de lucruri li se pot întâmpla oricui, iar asta e cel mai tragic", a spus Jesse Salame, poliţist.
De la începutul acestui an, şase copii din statul Texas au murit după ce au fost uitaţi în maşini. La nivelul Statelor Unite, numărul total al victimelor se ridică la 43.