TRAGEDIE! Un moldovean care muncea în Rusia a căzut de pe schele şi a murit
Embed:
Un moldovean a murit, iar 13 s-au ales cu multiple traumatisme, în urma unui accident de muncă produs în Rusia. Muncitorii construiau un edificiu cu menire culturală în orașul Surgut, iar la un moment dat, schelele s-au prăbușit.
Pe lângă cetăţenii moldoveni, au avut de suferit cinci oameni de alte naţionalităţi. Ministerul de Externe de la Chişinău a anunţat că Ambasada Moldovei din Rusia a deschis o linie fierbinte prin care rudele victimelor pot afla mai multe informaţii.
Potrivit agenţiei TASS, comanditarul construcției este compania "Surgutneftegaz". Anchetatorii spun că motivul preliminar tragediei ar fi utilizarea incorectă a schelelor. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea securității muncii.