TRAGEDIE. Un polițist din Strășeni A MURIT după ce a încercat să salveze un bărbat coborât într-o fântână
Foto: facebook.com
canal tv
Tragedie în satul Codreanca, din raionul Străşeni. Un poliţist de 23 de ani a decedat încercând să-l salveze pe un vecin care îl ajuta să cureţe fântâna din curtea casei părinteşti.
Poliţistul era în afara orelor de serviciu. Primul a coborât în fântână vecinul acestuia, un bărbat de 31 de ani. La scurt timp, el nu mai dădea semne de viaţă. Astfel, poliţistul a coborât şi el în fântână pentru a-l salva, însă şi-a pierdut şi el viaţa.
În acest caz a fost deschisă o anchetă. Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că poliţistul era ofiţer de investigaţii la Inspectoratul de Poliţie Străşeni.
Poliția Republicii Moldova a venit cu un mesaj de condoleanțe: "Din numele conducerii și a întregii familii a Inspectoratului General al Poliției, transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei îndurerate. Dumnezeu să te odihnească și să te aibă în pază, Dumitru".
Polițistul care s-a stins și-a început activitatea profesională în anul 2021.