Tragere la sorţi pentru optimile din Liga Europei. Echipele din Ucraina vor avea o misiune grea
Misiune grea pentru echipele din Ucraina în optimile Ligii Europei. În urma tragerii la sorţi s-a stabilit că Dinamo Kiev va juca cu formaţia engleză Everton, iar Dnepr va evolua împotriva campioanei Olandei, Ajax Amsterdam. Totodată, echipele ruseşti îşi vor măsura puterile cu adversarii din Italia.
La Nyon a avut loc tragerea la sorţi pentru optimilor de finală ale Ligii Europei. Cluburile din Ucraina au avut mai puţin noroc, după ce au dat peste adversari tari.
Dinamo Kiev va juca cu formaţia engleză Everton, care în şaisprezecimi a eliminat fără mari probleme gruparea elveţiană Young Boys Berna.
"Va fi dificil pentru că în ultimele 18 luni ne-am concentrat mai mult pe competiţia internă, iar multe dintre echipe ne-au studiat deja capacităţile şi vor veni cu temele făcute. Totodată am obţinut şi respectul altor cluburi pentru prestaţia noastră. Acum ne rămâne doar să ne concentrăm, să muncim cât mai mult pentru a obţine performanţe cât mai bună în Liga Europei", a declarat managerul Everton Steven Naismith.
Un alt club ucrainean, Dnipro Dnipropetrovsk va evolua împotriva olandezilor de la Ajax Amsterdam.
Echipele din Rusia vor lupta pentru calificare cu formaţii din Serie A. Zenit Sankt Petersburg se va duela cu FC Torino, iar Dinamo Moscova va întâlni Napoli.
Villarreal va juca cu Sevilla, în timp ce Fiorentina se va bate cu AS Roma.
Unul dintre cele mai interesante dueluri va fi cel dintre Wolfsburg şi Inter Milano.
În urma tragerii la sorţi s-a stabilit că belgienii de la Brugge vor întâlni gruparea turcă Beşiktaş Istanbul. Prima manşă din optimile Ligii Europei va avea loc pe 12 martie, iar returul se va desfăşura peste o săptămână.