TRAGIC. Un tânăr moldovean a murit, după ce a căzut în Canalul Bega din Timişoara (VIDEO)
Un moldovean de 19 ani, care era student la Facultatea de Chimie a Universităţii Politehnica din Timişoara, a murit după ce a căzut în Canalul Bega, transmite Tion.ro. Potrivit surselor, cu o seară înainte, acesta şi-a aniversat împlinirea a 19 ani.
„La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale și două bărci, și un echipaj SMURD. A fost solicitat sprijinul scafandrilor din județele Arad și Hunedoara”, au precizat cei de la ISU Timiș.
Potrivit pompierilor, din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.
Oamenii legii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă. Sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc incidentul nefericit.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.