Traian Băsescu a fost SUSPENDAT
(UPDATE 20:56) Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost suspendat cu 256 de voturi "pentru" şi 114 "împotrivă". Urmează referndumul pentru demitere. Locul lui Băsescu în fruntea statului este luat de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
În cazul în care parlamentarii vor vota, astăzi, suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, atunci ar urma organizarea unui referendum în care populaţia să se pronunţe asupra demiterii şefului statului. După modificarea legii referendumului, demiterea preşedintelui României va fi aprobată dacă va întruni majoritatea voturilor cetăţenilor care au participat la plebiscit. Până acum, şeful statului putea fi demis în urma unui referendum cu votul a 50 la sută plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste.
Traian Băsescu a mai fost suspendat în 2007, dar a revenit în funcţie după ce referendumul pentru demiterea sa a fost invalidat.