Trăiesc ca-n vremurile din trecut. Cum sunt colectate apele uzate într-un sat din sudul ţării (VIDEO)
Unele sate din Moldova mai rămân ancorate în trecut, deşi suntem deja în secolul al XXI-lea. Lipsa iluminatului stradal sau a sistemului de canalizare sunt doar câteva probleme semnalate de locuitorii satului Valea Perjei din raionul Taraclia.
Deşi cele peste 1.500 de gospodării sunt conectate la un apeduct modern, apele uzate sunt colectate de oameni în gropi săpate chiar în curţi.
Pavel Cioban plăteşte lunar în jur de 200 de lei pentru evacuarea apelor uzate, în timp ce construcţia unui sistem de canalizare i-ar reduce considerabil aceste cheltuieli.
"La moment avem şi apă caldă, şi rece. Vrem cu toţii să trăim în condiţii bune şi foarte bune, dar ar trebui şi o canalizare", a spus bărbatul.
"Asta mi-am făcut-o personal. M-a costat în jur de cinci mii de lei. Apa se adună în acest bazin. Vine tractorul, îl plătim, şi ne duce apa. În total ne costă 170 de lei ruta", a adăugat acesta.
"Am vrea ca în sat să existe un sistem de canalizare şi o staţie de epurare. Apele uzate se scurg în râul din localitate, după care în lac, de unde mâncăm peşte", a declarat o femeie.
Mai mulţi concurenţi electorali din regiune susţin că soluţia pentru problemele localităţilor este atragerea investiţiilor străine prin intermediul Guvernului.
"Un astfel de proiect ar costa în jur de cinci milioane de lei. Sunt necesare investiţii mari, atât fonduri străine, cât şi contribuţia autorităţilor locale. Ar fi binevenită şi susţinerea Guvernului", a explicat candidat la funcţia de primar al satului Valea Perjei, Piotr Todorov.
"Autorităţile locale au avut până acum o atitudine radicală faţă de Guvern şi au evitat sfaturile autorităţilor centrale. Pentru dezvoltarea infrastructurii oraşului şi a localităţilor din raion trebuie să obţii cât mai multe fonduri, iar pentru acest lucru este necesar să ai în spate o echipă bună", a precizat candidat la funcţia de primar al oraşului Taraclia, Fiodor Covalji.
În satul Valea Perjei urmează să fie investite peste 500.000 de lei şi pentru implementarea proiectului privind iluminarea stradală a localităţii.
- "E PRĂPĂD". Locuitorii unui sat din Edineţ n-au acces la servicii elementare, în schimb aud PROMISIUNI
- SOLUŢII înainte de alegeri. Oamenii din Cimişlia mai speră la eliminarea unei rampe de gunoi (VIDEO)
- Speră că noul primar le va face viaţa mai bună. Ce probleme îi macină pe locuitorii din Donduşeni