Transfer definitiv. Antoine Griezmann va fi la Atletico Madrid până în 2026
Embed:
Atletico Madrid l-a transferat definitiv pe Antoine Griezmann de la FC Barcelona!
„Sunt foarte fericit să mă aflu aici. Asta mi-am dorit din clipa când am venit aici. Să fiu parte a acestei echipe şi să îmbrac tricoul alb-roşu din nou. E minunat să să te afli la acest club, cu acest antrenor, cu aceşti coechipieri, să te afli pe acest stadion alături de aceşti fani. Într-un final am făcut tot posibilul pentru a rămâne aici”, a spus Antoine Griezmann.
Clubul din capitala Spaniei a confirmat acest lucru prin intermediul unui comunicat în care a mai menţionat că fotbalistul francez va evolua pentru "colchoneros" până în 2026. Suma de transfer se ridică la 20 de milioane de euro, la care se vor adăuga unele bonusuri, în funcţie de performanţe.
Atletico trebuia iniţial să plătească suma de 40 de milioane de euro pentru transferul definitiv al lui Griezmann, care a revenit sub formă de împrumut la clubul madrilen în vara anului trecut. Acesta a petrecut două sezoane pe Camp Nou, în care a marcat 35 de goluri în 102 meciuri disputate în tricoul Barcelonei, în toate competiţiile.
FC Barcelona a plătit 120 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile lui Griezmann, achitând clauza reziliere a contractului fotbalistului francez cu Atletico Madrid, în iulie 2019.
La revenirea sa la Atletico, în contractul de împrumut semnat cu FC Barcelona era prevăzută o clauză de cumpărare, în valoare de 40 de milioane de euro, care devenea obligatorie pentru madrileni dacă francezul ar fi bifat cel puţin 45 de minute în mai mult de 50% din meciuri.
Acesta a şi fost motivul pentru care antrenorul lui Atletico, Diego Simeone, l-a ţinut pe banca de rezerve pe Griezmann la fiecare meci al lui Atletico de la debutul acestui sezon, introducându-l în joc doar din minutul 60.