Transfer la FC Academia! Clubul din Capitală l-a achiziţionat pe atacantul ucrainean Igor Procuror
Academia Chişinău şi-a luat un procuror! Clubul din Capitală l-a transferat pe atacantul ucrainean Igor Procuror. Conducerea clubului nu a anunţat pe ce perioadă a semnat fotbalistul. Academia se va afla în următoarele două săptămâni în cantonament în Turcia.
Atacantul, în vârstă de 21 de ani, este discipolul şcolii de fotbal al clubului Dnipro Dnipropetrovsk, iar în ultimul timp a evoluat la Naftovik, din liga secundă a Ucrainei.
"Avem o echipă tânără. Avem doar un jucător nou, ucraineanul Procuror, în rest, în lot au rămas aceiaşi jucători", a declarat preşedintele Academiei, Alexandru Cojuhari.
Academia a plecat într-un cantonament în Turcia, pentru al doilea an consecutiv. În Antalya, echipa antrenată de Vladimir Knîş se va pregăti cu 26 de jucători în lot, printre aceştia se numără şi Radu Gînsari, care încă mai negociază cu Rubin Kazan.
"Mergem să ne pregătim în condiţii mai bune. Vom avea amicale cu echipe mai puternice", a spus jucătorul Academiei Iurie Livandovschi.
"Nu cred că vom avea timp liber. Avem programate câte două antrenamente pe zi şi multe amicale. Suntem concentraţi ca să ne pregătim pentru a doua parte a campionatului", a punctat jucătorul Academiei Iulian Erhan.
Academia şi-a programat cel puţin şase partide amicale în Antalya, cu echipe din Georgia, Rusia, Uzbekistan, Kazahstan şi Ucraina. Cea mai cunoscută adversară va fi formaţia la care evoluează moldoveanul Vitalie Bordian, Goverla Ujgorod.