Transnistria - rana de pe Nistru
După două decenii de independenţă Republica Moldova rămâne o ţară măcinată de un conflict în care sute de oameni şi-au pirdut vieţile. O rană deschisă căreia nimeni nu i-a găsit leacul în 20 de ani de independenţă. În continuare oamenii trec dintr-o parte a ţării în alta cu paşaportul. Iar legile ţării nu au nicio valoare în stânga Nistrului. Asta în timp ce politicienii propun soluţii fără să bifeze reuşite.
Aşa numita autoproclamata republică transnistreană a fost creată pe 2 septembrie 1990, iar declaraţia de independenţă a fost semnată de transnistreni pe 25 august 1991, cu două zile înainte ca Moldova să aibă propria declaraţie de independenţă. Din acea zi, situaţia în regiune a devenit din ce în ce mai tensionată şi a culminat cu un război civil pe care astăzi politicienii îl numesc "conflictul de pe Nistru".
Conflictul armat a luat sfârşit după câteva luni. Dar, anual, autorităţile transnistrene sărbătoresc independenţa printr-un adevărat tur de forţă. Scot tancurile pe străzile Tiraspolului, iar soldaţii înarmaţi bat pas de defilare. Asta în timp ce sute de familii au nevoie de paşaport pentru a-i îmbrăţişa pe cei dragi. Iar fraţii trăiesc fiecare cu propria guvernare şi propriile legi.
În cei 20 de ani care s-au scurs de la izbucnirea conflictului au existat numeroase tentative de soluţionare a acestuia, cu implicarea unor actori internaţionali. În 2003, Moscova a anunţat că a găsit soluţia. Vicepreşedintele Administraţiei prezidenţiale, Dimitri Kozak a propus federalizarea Republicii Moldova. Asta însemna ca Transnistria şi Găgăuzia să aibă propriile organe de conducere. În plus, Rusia a insistat ca trupele ei să rămână pe teritoriul transnistriei pentru o perioadă temporară, până în 2020. Planul Kozak a fost la un pas de a fi aprobat. Parafat de Vladimir Voronin Igor Smirnov, documentul nu aa fost semnat niciodată. A urmat o nouă serie de negocieri. Cele în formatul 5+2. Întrerupte în 2006 şi reluate în 2009. Ultimele negocieri urmau să aibă loc la Moscova cu două luni în urmă, dar Tiraspolul s-a opus discuţiilor la nivel oficial.
Acum Chişinăul îşi pune speranţe în următoarea rundă de negocieri informale şi în rezultatele alegrilor prezidenţiale din regiunea transnitreană care vor avea loc la sfârşitul acestui an. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani Moscova a dat de înţeles că ar putea susţine un alt candidat în locul lui Igor Smironov, care a deţint şefia regiunii timp de patru mandate.
Experţii le sugerează însă liderilor de la Chişinău să nu se aştepte la o schimbare bruscă a politicii de la Tiraspol.
În timp ce politicienii caută soluţii, oamenii îşi împart viaţa între cele două maluri ale Nistrului.
Şi fiecare dintre ei mai păstrează în memorie evenimentele din 1992, care au fost plătite cu vieţile moldovenilor, ruşilor şi ucrainenilor, până mai ieri fraţi, brusc duşmani.
În ultimii 20 de ani oficialii din Tiraspol nu încetează să caute diferite motive pentru a-şi proclama independenţa. Ei invocă exemplul regiunii Cosovo, cel al Abhaziei, al Osetiei sau al Sudanului de Sud. Presa subordonată puterii de la Tiraspol vorbeşte fără încetare despre ziua în care statul Transnistria va deveni independent. În ciuda acestor eforturi şi dincolo de Nistru există oameni care îşi doresc să spună liber "Eu sunt Moldova".