Transnistria marchează 23 de ani de la autoproclamare cu focuri de artificii, paradă militară şi interpreţi din Rusia
Transnistria marchează, astăzi, 23 de ani de la autoproclamarea independenţei. Şi asta în contextul în care regiunea din stânga Nistrului nu a fost recunoscută de către comunitatea internaţională. Festivităţile vor începe la Tiraspol, cu depuneri de flori la Memorialul Gloriei Militare.
De la ora 10.00, în Piaţa Suvorov va fi organizată o paradă militară. Locuitorii şi oaspeţii oraşului sunt invitaţi la numeroase expoziţii şi concerte. Copiii vor putea participa la un concurs de desene pe asfalt, apoi va avea loc o paradă a automobilelor de epocă. Sărbătoarea va culmina cu un spectacol muzical.
Pe scena din Tiraspol vor urca interpretul rus Valeri Meladze şi ansamblul vocal Хор Турецкого. La ora 23.00 petrecăreţii vor avea parte de un spectacol de focuri de artificii.