Transnistria şi-ar putea schimba denumirea
Nerecunoscuta RMN ar putea fi redenumită în Republica Transnistria. Este una din întrebările propuse pentru un referendum. Ieri, la Tiraspol, a fost creat un grup de iniţiativă pentru organizarea plebiscitului.
O altă întrebare s-ar putea axa pe amendarea legislaţiei din regiune, pentru a permite intensificarea controlului din partea populaţiei asupra autorităţilor. De aspectele procedurale ale referendumului se va ocupa Centrul de Informaţii şi Analiză "SOCIUMinform".
Acum o săptămână, această organizaţie a realizat un sondaj sociologic, la care au participat aproximativ 20 de mii de transnistreni. Pentru redenumirea regiunii în Republica Transnistria au optat 62 la sută din respondenţi. Totodată, peste 60 la sută ar vrea ca şef al Guvernului nerecunoscutei RMN să fie un specialist din Rusia.