Transport doar pentru copii. Pe străzile din Capitală vor circula troleibuze pentru elevi și însoțitori
Embed:
Fiecare al patrulea troleibuz din Capitală de pe liniile 2, 8, 10, 12, 22 şi 25 va transporta dimineaţa doar copiii şi însoţitorii lor spre instituţiile de învăţământ. În total vor fi 29 de unităţi de transport. Pedagogii vor putea să circule cu troleibuzele specializate în baza legitimației de serviciu.
Elevii din Capitală sunt încântaţi că nu se vor îmbulzi în transportul public atunci când vor merge la şcoală.
„Este foarte bine că sunt mai puţini oameni şi nu sunt pline.”
„Este o salvare pentru copiii care circulă cu troleibuzele.”
Şi cadrele didactice spun că riscul de infectare cu noul coronavirus va fi mai mic în troleibuzele şcolare.
„Este foarte bine fiindcă se protejează copiii şi profesorii, ei şi aşa sunt în primul val şi este foarte bine.”
Părinții care îi însoțesc pe şcolari salută inițiativa și speră că astfel copiii lor vor fi mai în siguranţă.
„Da este mai bine, mai liber. Am vrut să mă urc în zece, 24 da erau pline, numai pe acest troleibuz l-am aşteptat.”
„E bine, e mai liber şi e mai bine.”
Chiar dacă pe parbriz este un afiş care informează că transportul este destinat doar şcolarilor, mai mulţi oameni au urcat într-un troleibuz de pe linia 22.
„Sincer să vă spun nu am observat, nu am observat ceea ce era scris, am văzut 22 şi m-am urcat, dar o să fiu mai atentă altă dată.”
Pe de altă parte, taxatorii sunt nemulţumiţi de reacţiile pasagerilor care urcă în troleibuzele destinate elevilor.
„Nu am dovedit când dumneavoastră aţi urcat s-a deschis uşa din mijloc stăteam acolo şi au intrat şi asta e tot. Se supără cam, dar.”
În unele staţii de aşteptare, carabinierii monitorizau fluxul de pasageri pentru a evita aglomerările.
„Să respecte regulile de protecţie, să păstreze distanţa socială de un metru şi masca să o poarte.”
Troleibuzele destinate pentru transportarea copiilor vor circula în toate sectoarele Capitalei de la 07:00 până la 09:00 dimineaţa.