Transport în comun gratuit la Bruxelles în zilele în care nivelul de poluanți este ridicat
Bruxelles vrea să facă transportul în comun și sistemul de bike-sharing gratuit în zilele în care nivelul de poluanți este foarte mare. Scopul intiativei este de a scădea nivelul poluării și de a atinge obiectivele UE în ceea ce privește calitatea aerului, scrie The Guardian, potrivit hotnews.ro.
După două zile consecutive, în care poluarea cu particule fine (PM) a depășit media de 51 -70 de micrograme pe metru cub de aer, s-a decis că autobuzele, tramvaiele și metrourile să își deschidă ușile gratuit în fața călătorilor, potrivit noilor reguli propuse de consiliul orașului.
Limitele de viteză, impuse autoturismelor, ar trebui să fie tăiate cu o treime, iar șemineurile ar trebui să fie interzise sub noua legislație. Oficialii se așteaptă ca legea să fie implementată până la vară, spun aceleași surse.
"Trebuie să creăm un spațiu public de calitate", a declarat Pascal Smeț, ministru al mobilității în Buxelles, pentru The Guardian, adăugând că "Cercetările arată că cu cât pui la dispoziție mai mult spațiu pentru autoturisme, cu atât atragi mai multe mașini".
În decursul lunii ianuarie, Bruxelles s-a adresat problemei poluării printr-o strategie menită să dea naștere unor zone cu puține emisii, care treptat ar duce la interzicerea autoturismelor poluante. De asemenea, capitala Belgiei își propune ca autobuzele să devină electrice până în 2030.
Locuitorii orașului vor putea verifica în timp real nivelul de poluare cu ajutorul unei aplicații de smartphone sau de pe un site dedicat, cu ajutorul oricărui dispozitiv cu acces la internet.
Cu o propunere asemănătoare a venit și Germania, urmând ca măsură să fie testată în cinci orașe mari, însă mai mulți primari au catalogat proiectul drept "nerealist".