Transportatorii amenință că ar putea sista rutele regulate. Care este motivul
Transportatorii amenință că din februarie ar putea sista rutele regulate dacă Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu va ține cont de cerințele anunțate anterior privind ajustarea tarifelor pentru călătorii. Asta se arată într-o scrisoare a APOTA transmisă ministrului Andrei Spînu.
"Ministerul dispune de suficiente pârghii, unele chiar fără costuri financiare, care puteau fi utilizate pentru a reduce din povara care va cădea inevitabil pe umerii pasagerilor. În cazul în care MIDR nu a binevoit să găsească soluții pentru a diminua costurile transportatorilor, nouă nu ne rămâne decât să cerem ajustarea tarifului", se arată în scrisoare.
Transportatorii menționează că, deja de patru luni, nu reușesc să ajungă la un numitor comun privind mărimea tarifului la serviciile de transport și la serviciile de autogară. Potrivit lor, majoritatea transportatorilor sunt în prag de faliment, iar costurile nu mai pot fi acoperite de incasări. În toate raionale țării există rute care nu se mai operează, iar numărul acestora este în creștere, se mai arată în mesaj.
APOTA declară că în cazul în care MIDR în termeni restrânși nu va prezenta calcule reale ale tarifului la serviciile de transport și a tarifului la serviciile de autogară, nu va veni cu măsuri clare și realizabile de soluționare a problemelor acute din ramură, atunci transportatorii la începutul lunii februarie, în semn de protest, își vor sista activitatea pe rutele regulate.
Vicepremierul Andrei Spînu nu a venit, deocamdată, cu o reacție la scrisoarea transportatorilor. Anterior, Spînu a spus că cerințele lor nu sunt justificate.