Transportatorii amenință cu o nouă grevă. Ce mesaj i-au transmis premierului Maia Sandu (DOC)
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto amenință cu o nouă grevă, dacă Ministerul Economiei nu va identifica soluții pentru majorarea tarifului pentru călătorii. Atenționarea transportatorilor a fost transmisă într-o scrisoare adresată premierului Maia Sandu.
"Îndemnăm prim-ministrul să înceapă dialogul cu noi. În adresarea noastră atragem atenția că transportatorii vor organiza o nouă grevă dacă discuțiile în privința tarifului nu vor începe în scurt timp", menţionează reprezentanții Asociației.
Totodată, transportatorii spun că nu este adevărată informaţia precum că MEI discută cu ei în privinţa tarifului.
Amintim că, în data de 9 octombrie, sute de şoferi şi administratori de rute interurbane au protestat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aceştia şi-au sistat activitatea până la prânz şi au venit în faţa clădirii Guvernului pentru a cere majorarea tarifelor pentru călătorie.
Timp de aproape două ore, cât şi-au spus păsul în faţa presei, nici un reprezentant al executivului nu a ieşit în faţa lor, însă după şedinţa Guvernului, prim-ministru Maia Sandu a ţinut să le reamintească transportatorilor despre condiţiile negociate anterior de ministerul economiei cu aceştia.
Participanţiii protestului au spus că nu pot oferi călătorilor condiţii mai bune, deoarece maşinile cu care sunt nevoiţi să circule au vârsta medie de peste 23 de ani, iar bani nu-s, pentru a investi în alt transport modern.
- Nimeni din cadrul IGP nu va fi sancţionat pentru că a tratat vizita lui Serghei Şoigu, în ţara noastră, drept una oficială
- TRAFICUL din toată țara, PARALIZAT. Transportatorii au protestat la Guvern
- Mii de manifestanți au protestat față de Zelenski. Ei consideră că președintele Ucrainei face jocul Rusiei