Transportatorii, obligaţi să instaleze în autocare camere video şi centuri de siguranţă pentru pasageri
Companiile de transport vor fi obligate să instaleze în autocare camere video şi centuri de siguranţă pentru pasageri. Aceste măsuri vor fi aplicate pentru a evita producerea accidentelor rutiere şi pentru a proteja viaţa călătorilor. Decizia a fost luată, astăzi, în cadrul unei şedinte de lucru convocată de ministrul de Interne, Dorin Recean, în urma tragicului accident de la Morenii Noi, soldat cu 11 morţi.
La şedinţă s-a decis modificarea standardului naţional de acordare a plăcilor de înmatriculare. Astfel, pentru transportul licenţiat de călători, acestea vor fi evidenţiate cu fon galbel. De asemenea, s-a propus elaborarea unui program de durată, care să înlocuiască treptat microbuzele cu autobuze de capacitate mare.
Totodată, poliţiştii au recomandat majorarea sancţiunilor pentru transportarea ilicită a pasagerilor.
În concluzie, urmează să fie prezentate, în regim de urgenţă, propuneri pentru modificarea sistemului de transportare a călătorilor, pe termen scurt şi lung.
Social