Transportatorii privaţi din Capitală îşi vor sista activitatea mâine, 23 februarie
Administratorii mai multor rute de maxi-taxi din Chişinău anunţă că vor susţine marţi protestul transportatorilor. Este vorba, în total, de 28 de rute.
Potrivit unui comunicat al APOTA, transportatorii şi-ar dori să poată îndeplini cerinţele CNESP, dar nu au posibilităţi financiare. Ei declară că în actualele condiţii, activitatea lor e nerentabilă.
Sâmbătă, CNESP a suspendat până în data de 28 februarie decizia prin care a restricţionat numărul de pasageri în transportul public.
Până atunci, autorităţile responsabile vor verifica dacă şoferii, pasagerii şi operatorii de transport respectă măsurile impuse.
Ultimele decizii ale Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nu i-au înduplecat pe transportatori. Aceştia spun că nu renunţă la proteste şi, în 23 februarie, vor sista rutele regulate.