Transportul din Grecia este grav perturbat de o grevă de 24 de ore
foto:
Transportul public la Atena precum şi legăturile maritime şi feroviare au fost grav perturbate miercuri în Grecia de o grevă de 24 de ore declanşată la apelul sindicatelor din sistemul privat pentru a cere ''încetarea politicilor de austeritate''.
Nicio legătură maritimă nu a plecat din Pireu, port situat în apropiere de Atena, spre insulele din Marea Egee din cauza grevei marinarilor la cererea sindicatului lor PNO.
Mari ambuteiaje au avut loc pe străzile Atenei din cauza grevei care a afectat transportul cu metroul, tramvaiul şi cu autobuze.
Principalul sindicat privat, Confederaţia generală a muncitorilor (GSEE), cere ''majorarea salariului minim la 751 euro'' faţă de 580 euro în prezent, după ce a fost redus în timpul crizei (2010-2018).
''Politicile guvernamentale dure au condus la un impas (...), salariaţii cer contracte colective de muncă pentru toţi angajaţii, un sistem de securitate socială viabil, fără reducerea pensiilor şi a salariilor'', a indicat un comunicat al GSEE, scrie Agerpres.ro.
O adunare este prevăzută în centrul Atenei la 09:00 GMT, înaintea unui marş spre Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, teatrul unor demonstraţii violente în plină criză (2010-2014).
Această grevă survine la două săptămâni după o acţiune similară a sindicatului funcţionarilor Adeydy şi la o zi după o grevă a jurnaliştilor care cer, de asemenea, o creştere a salariilor şi pensiilor, reduse în mod repetat în ultimii ani.