Tranzacţiile în numerar ar putea fi limitate. Ce spun experţii
Autorităţile statului elaborează un proiect de lege care prevede reducerea tranzacţiilor în numerar şi extinderea reţelei de plăţi cu cardul. Experţii susţin că plăţile cu cardul ar diminua evaziunea fiscală. Totodată, moldovenii continuă să folosească cardul doar pentru a scoate bani din bancomat şi mai puţin pentru a efectua tranzacţii electronice.
Reprezentanţii Băncii Naţionale spun că plăţile cu cardul ar reduce ponderea economiei tenebre.
"Instrumentele de plată fără numerar contribuie la diminuarea evaziunii fiscale şi diminuarea efectului cum ar fi achitarea salariilor în plic. Creşterea cu un punct procentual a utilizării cardurilor pentru efecuarea plăţilor contribuie la creşterea cu 0,028 puncte procentuale a PIB-ului", a declarat directorul Departamentului Sitemului de Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, Igor Munteanu.
Ministerul Finanţelor, Inspectoratul Fiscal de Stat şi Banca Naţională elaborează un proiect de lege care prevede reducerea tranzacţiilor în numerar şi extinderea reţelelor de plăţi cu cardul. Reprezentanţii acestor instituţii au refuzat însă să ne ofere detalii.
Totodată, experţii economici, deşi susţin această iniţiativă, spun că agenţii economici nu sunt pregătiţi pentru astfel de schimbări.
"Achitările prin numerar sunt utilizare în scopul eschivării de la plata impozitelor. Sigur că acesată iniţiativă nu poate fi decât salutată. Trebuie să avem în vedere şi faptul că mulţi agenţi economici nu sunt pregătiţi pentru implementarea unor astfel de măsuri", este de părere expertul economic Ion Tornea.
Multe ţări europene au implementat mecanisme care interzic sau reduc tranzacţiile în numerar. În Italia, limita plăţilor în bani cash este de o mie de euro, în Spania tranzacţiile în numerar nu pot depăşi suma de 2.500 de euro. Iar în Suedia, chiar şi cumpărarea biletelor pentru transpostul comun se fac doar în formă electronică.
Potrivit datelor Băncii Naţionale, în prezent, aproximativ 7.300 de agenţi economici din Moldova sunt dotaţi cu terminale pentru efectuarea plăţilor electronice. Totodată, numărul cardurilor aflate în circulaţie în ţara noastră a depăşit cifra de un milion, anul trecut.