Tratament revoluţionar pentru diabetici
Primul implant de insule pancreatice artificiale a avut loc la Dresda în Germania la trei pacienţi, şi urmează să se realizeze şi în România, la alţi trei pacienţi, a declarat prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, cu prilejul Simpozionului Secţiunii Române a International Association of Surgeons, Gastroenterologists and Oncologists (IASGO).
Prof. dr. Irinel Popescu, preşedinte al Secţiunii Române a IASGO a spus că prof. dr. Ionescu Târgovişte a evaluat pacienţii candidaţi pentru această terapie şi a explicat alternativa terapeutică.
''Un dispozitiv circular în care se introduc insule pancreatice prelevate de la donatori aflaţi în moarte cerebrală şi care au capacitatea să poată prelua din ţesuturile organismului în care sunt implantate - de exemplu la Dresda dispozitivul s-a implantat la nivelul abdomenului - substanţe nutritive. Nu îşi poate lua oxigenul şi are nevoie de un sistem de microtuburi, prin care oxigenul este injectat din afară.
Are un sistem de protecţie a celulelor implantate faţă de atacul imun al organismului. Speranţa este ca această protecţie să fie atât de perfectă încât să se poată pune şi alt tip de celule, nu numai umane, pentru că nu sunt atâţia donatori câţi diabetici sunt. Dacă se vor putea pune, de exemplu, de la porc este un succes'', a explicat prof. dr. Irinel Popescu.