Trebuie să ştii asta! Ce expresii frecvent folosite de părinţi fac rău copiilor şi le împiedică dezvoltarea emoţională
Este un lucru foarte cunoscut faptul că, atunci când sunt copii, băieţii au nevoie de mai multă încredere şi libertate de a face singuri lucrurile, iar fetele au nevoie de grijă şi protecţie. Modul de adresare şi comportamentul faţă de ei se răsfrânge asupra dezvoltării comportamentale, iar prea multă libertate sau prea multă protecţie destabilizează dezvoltarea lor armonioasă.
În opinia cunoscutului psiholog Lenke Iuhoş, unii părinţi sau chiar profesori folosesc de multe ori expresii negative sau needucative, care îi afectează pe copii în moduri foarte profunde, atât de profunde încât întreaga lor viaţă de adult va fi construită după acel tipar.
Nu faci nimic cum trebuie!
Este una dintre cele mai puternice expresii adresate copiilor, deoarece va avea impresia întotdeauna că nu este demn de a face lucrurile corect, va avea mereu sentimente de vinovăţie, va eşua adesea nu din lipsa de abilităţi, ci pentru că se teme că i-ar ieşi un lucru corect, iar iniţiativa şi creativitatea vor fi inhibate iremediabil. În educaţia alternativă, mai constructiv pentru copil este să folosim mai des expresii de genul „este absolut normal să mai greşeşti câteodată“. Greşelile sunt fireşti în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunităţi de a învăţa“, explică psihologul Lenke Iuhoş.
Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!
Copilul trebuie învăţat să-şi cunoască emoţiile, să şi le înţeleagă şi să le poată gestiona în moduri sănătoase pentru el şi pentru cei din jur. Când copiii au crize de nervi, aceştia nu sunt suficienţi de maturi încât să ştie cum trebuie să le gestioneze mai bine, iar în loc să ţipăm la ei şi să agravăm cearta, am putea să folosim mai des expresii de genul „este normal să ai emoţii negative/rele, hai să vedem cum le putem transforma împreună în emoţii pozitive/plăcute“. În acest fel copiii vor învăţa mai repede cum să le accepte şi cum să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaşte ca parte integrantă din dezvoltarea lor, spune psihologul.
Nu te mai saturi, mereu vrei şi vrei.
„Unii părinţi sau chiar profesori le inhibă, poate de cele mai multe ori fără să conştientizeze, dorinţa copiilor de a-şi dori mai mult de la ei şi de la viaţă. Atunci când vor mai mult, de regulă li se reproşează că sunt egoişti, răi sau răsfăţaţi, iar în timp copiii vor învăţa mai degrabă să renunţe sau să se resemneze. Nu e nimic rău în a-ţi dori mai mult de la tine şi de la viaţă, iar copilul poate fi educat în acest spirit, dar să ştie să facă diferenţa între lăcomie şi generozitate. Educaţia pozitivă îi încurajează pe copii să-şi exprime dorinţele într-un mod respectuos faţă de ceilalţi, iar expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să munceşti să ai. Atunci când integrăm mesaje pozitive, proactive în educaţia copiilor, în fapt îi încurajăm pe termen lungă să-şi descopere şi să-şi valorifice resursele interioare, astfel încât să devină peste ani adulţi cu o viaţă echilibrată şi armonioasă“, conchide psihologul Lenke Iuhoş, scrie adevarul.ro