Trebuie să știi asta! Cum faci diferența între gripă și viroză. Mare atenție la aceste simptome
Gripa este confundată adeseori cu o viroză obișnuită, însă riscurile sunt majore în cazul copiilor mici, al persoanelor vârstnice sau al gravidelor dacă este vorba despre gripă, scrie realitatea.net.
Unul dintre motivele pentru care populația evită să se vaccineze este confuzia între viroze și gripe, spune Rodica Tănăsescu, președintele Asociației Naționale a Medicilor de Familie.
Potrivit acesteia, gravitatea mare și riscurile de deces apar în cazul gripei și tocmai de aceea gripa nu trebuie confundată cu virozele obișnuite.
"Dacă evoluția unei aparente răceli este severă, pacientul trebuie să meargă imediat la medic. Gripa dă o oboselă și o sfârșeala, dureri musculare, de cap, nas înfundat, tuse severă. Dacă starea generală a pacientului este relativ severă și nu permite o activitate normală, este recomandat să se mearga la medic", a declarat Rodica Tănăsescu.
Virozele respiratorii nu sunt atât de contagioase precum gripa, iar complicaţiile sunt mai puţin severe. Complicațiile mari sau decesurile apar la pacienții cu boli deja existente, cum ar fi astmul bronșic.
Virusurile gripale pot genera epidemii – se îmbolnăvesc foarte mulţi oameni într-o zonă sau ţară – şi chiar pandemii (boala se extinde pe mai multe zone de pe glob).
Semne gripă
- Gripa debutează brusc, cu febră mare (38,5-40 de grade C);
- Dureri de cap;
- Uneori apar şi frisoane;
- Tuse seacă (în gripă tusea poate persista şi 4 săptămâni, chiar dacă celelalte semne dispar);
- Nasul curge;
- În cazul copiilor, pacientul nu este vioi;
Semne viroze
- În viroze, debutul este gradual;
- Febra se situează sub 39 de grade C (în jur de 37 cu 5- 38 de grade C);
- Tusea are o durată mai scurtă (câteva zile – o săptământă);
- Frecvent, copilul strănută şi face roşu în gât;
- În cazul virozelor respiratorii, cele mai frecvente sunt formele uşoare sau medii, în timp ce în gripe predomină cele medii şi severe.
Tot mai multe czuri de gripă în România, dar și la nivel european. Doar în ultima săptămână, patru pacienți români au murit, iar la nivel național au fost confirmate 283 de noi cazuri de gripă.
Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 87 de mii de la începutul sezonului și până acum, iar numărul deceselor a ajuns la opt. Medicii fac faţă cu greu sutelor de pacienţi care se prezintă zilnic la camerele de gardă ale spitalelor. Cei mai mulţi dintre bolnavi sunt copii.
Virusul s-a răspândit mai uşor în ultimele zile, din cauza temperaturilor ridicate, spun specialiștii.
Cea mai bună armă împotriva virusului rămâne imunizarea. Cu toate acestea, doar puțin peste 820 de mii de români au fost vaccinaţi de la începutul sezonului cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, iar în farmacii dozele sunt destul de greu de găsit. Oraşele cu cele mai multe cazuri de gripă sunt Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Baia Mare, Cluj şi Sibiu.