Trebuie să știi! Reguli importante pentru alegerea vinului potrivit pentru masa de Paște
Vinurile care însoțesc servirea preparatelor de pe masa de Paște trebuie să aibă anumite calități și proprietăți: cele ușoare efervescente și reci la început, cele corpolente și roșii pentru felul principal și cele aromatizate la final, scrie libertatea.ro.
Așadar, la peşte și fructe de mare alegem vinuri albe seci, spumoase uşoare, şampanie brută, iar la la antreuri şi aperitive, întotdeauna vinuri albe, seci sau demiseci, vinuri rose.
„Recomand, de asemenea, pentru aperitivele care constau în preparate de sezon precum ouă, brânzeturi, legume de sezon, drob de miel un spumant alb bine răcit. Aromele fructate si florale vor accentua explozia de gusturi proaspete de pe farfurie. Vinul spumant trebuie servit la temperatura de 6-8 grade C. Important de știut: spre deosebire de vinul linistit, cel spumant nu trebuie lăsat să respire. Sticla se desface chiar înainte de servire”, declară specialistul Livia Gîrboiu.
Pentru preparetele din carne albă (viţel, miel, porc) şi carne de pasăre, optați pentru vinuri roşii buchetoase, uşoare, mai puţin pline, vinuri albe seci aurii.
La carne roşie (ovină, bovină) umpleți paharele cu vinuri roşii, pline, generoase şi puternice „La felul principal, cum ar fi stufatul de miel, se servesc vinuri roșii ușoare care să evidențieze gustul cărnii, dar nu s-o eclipseze”, recomandă specialistul .
La sfârşitul mesei optați pentru vin roşu sau vin alb licoros, iar la salate, mâncăruri ușoare pe bază de legume și carne friptă, sosuri slabe, dar și mâncare asiatică se recomanda vinurile roze, demidulci, aromate.
- REGIM SPECIAL. Cum va circula transportul public în noaptea de Paște
- Poliţia vine cu RECOMANDĂRI pentru şoferi. Cum evităm ambuteiajele în perioada sărbătorilor Pascale
- Colţ de rai, cu tradiţii seculare. De Paşti, turiştii sunt invitaţi să viziteze Moldova (VIDEO EMOȚIONANT)
- Ofiţerii CNA aşa CUM NU I-AI MAI VĂZUT: Sub mască, toţi suntem oameni (IMAGINI CARE TE LASĂ FĂRĂ CUVINTE)