Trecerile de pietoni din capitală - adevărate provocări
În loc să le asigure pietonilor traversarea în siguranţă a străzii, "zebrele" le pun în pericol viaţa sau nu le sunt de niciun folos.
Iată ce spun trecătorii despre una din ele:
"Dacă oamenii vor traversa aici, vor ajunge fie în gard, fie vor trebui să facă echilibristică pe bordură, să meargă pe marginea drumului riscând să fie loviți de mașini sau să traverseze neregulamentar în altă parte."
"Cred că ar trebui să fie acolo localizată. Bine, omul trece pe trecerea de pietoni dar mai apoi unde se duce? Adică nu este nici trotuar pe cealaltă parte a drumului. Traversând, ei își pun viața în pericol".
"Așa e frumos. Ca la moldoveni, cum se mai face pe la noi. Bani cheltuiți degeaba. Zidul stă aici de mai mult de 20 de ani. Când stau mașinile parcate aici, treci pe partea aceea pentru că nu ai pe unde merge nici cu căruciorul, nici cu copilul în brațe".
"Se duce în gard, că acolo nu are trotuar nimic. Aici e la Moldova, să spun drept. Nu trec... dar unde să mă duc în gard?"
O altă trecere de pietoni, o altă problemă. Din ambele părți aceasta este mărginită de gazon. Oamenii din zonă spun că pe vreme ploioasă deseori alunecă pe noroi, iar iarna pe polei:
"Dar când plouă chiar am căzut odată. Undeva a fost rupt și eu nu vedeam pentru că era întuneric și înghețase și când am căzut dar aici mașina venea, încă bine că m-a văzut pentru că eu mă luptam să mă ridic".
"Ceva trebuie de făcut în partea aceea ca să nu fie glod. Când se face noroiul acela ne murdărim dacă trăim în raionul acesta".
Autoritățile municipale, care se fac responsabile de această situaţie, nu au dat, deocamdată, explicaţii.
- "A avut noroc". O tânără era cât pe ce să fie spulberată de pe o trecere pentru pietoni (VIDEO)
- A accidentat mortal o minoră pe trecerea de pietoni. Iată ce pedeapsă ar putea primi şoferul unui microbuz de linie
- Pietonii, AVERTIZAŢI de poliţie: Oamenii care trec strada neregulamentar vor fi amendaţi