Trei acte neveridice depistate la controlul de frontieră. Ce au declarat bărbații
border.gov.md
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Galați au depistat o carte de identitate românească și alte două eliberate de către autoritățile bulgare, ce prezentau indici rezonabili de falsificare. Incidentele au fost consemnate pe sensul de ieșire din țară, fiind documentați doi conaționali.
În după amiaza zilei de ieri, 28 mai curent, la linia de control s-a apropiat un Mercedes Sprinter la volanul căruia se afla un locuitor al satului Ceadîr, raionul Leova. În timpul verificărilor, în pormoneul personal al șoferului au fost găsite două cărți de identitate, perfectate de către autoritățile din Bulgaria, pe numele a doi moldoveni. Acestea prezentau indici vizibili de falsificare, fapt confirmat ulterior cu ajutorul tehnicii din dotare. Mai mult, conducătorul auto nu deținea nici o autorizație notarială pentru transportarea acestora.
Interogat, bărbatul a comunicat inițial că le-a primit de la unul dintre posesorii cărților de identitate, pentru a le transmite unei persoane terțe aflate în Germania. Însă, la scurt timp, șoferul și-a reformulat declarațiile susținând că înainte de pandemie a dus mijlocul de transport la spălătorie și a găsit aceste acte în mașină, după care le-a pus în portmoneu și aștepta să sune deținătorul pentru a le înapoia.
Un alt caz a fost înregistrat în același punct de trecere, unde un locuitor din capitală, în vârstă de 46 de ani este documentat pentru deținerea unei cărți de identitate românești. Acesta s-a prezentat la controlul de frontieră în calitate de pieton. După identificare, în baza analizei de risc angajatul Poliției de Frontieră a solicitat și alte documente. Ca urmare, în bagajul de mână a fost găsită o carte de identitate care ar fi emis de autoritatea competentă din România, asupra căreia s-a semnalat indici clari de contrafacere.
Audiat, bărbatul a comunicat că a perfectat actul, acum trei ani contra sumei de 20 de euro, prin intermediul unui necunoscut. Acesta urma să ajungă în Franța, unde este angajat oficial.
Documentele a fost ridicate și transmise spre laboratorul tehnico-juridic. Cazurile sunt cercetate în continuare de către polițiștii de frontieră din cadrul SPF Giurgiulești 2 ai Direcției regionale Sud