Trei astronauţi au ajuns pe ISS la bordul unei rachete Soyuz
foto: publika.md
Un cosmonaut rus şi doi astronauţi americani, printre care Nick Hague şi Alexei Ovcinin, supravieţuitorii lansării ratate din luna octombrie, au ajuns vineri pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei rachete Soyuz, după o călătorie încheiată cu succes, scrie agerpres.ro.
În luna octombrie, americanul Nick Hague şi colegul său rus, Alexei Ovcinin, au revenit pe Terra cu ajutorul sistemului de evacuare de urgenţă al rachetei Soyuz, la câteva minute de la lansare.
Cei doi astronauţi au fost reprogramaţi în această nouă expediţie, în care sunt însoţiţi de un al treilea membru al echipajului, astronauta NASA Christina Koch.
Racheta a decolat fără incidente de pe cosmodromul din Baikonur, în Kazahstan, şi a andocat pe ISS şase ore mai târziu, la peste 400 de kilometri deasupra Terrei, la ora 01:01 GMT, cu câteva minute înainte de ora prevăzută.
"Mecanismul de andocare a fost iniţiat", a anunţat comandantul misiunii, Alexei Ovcinin.
"Contact şi prindere", a confirmat comentatorul NASA în timpul transmisiunii în direct a operaţiunilor, graţie camerelor de înaltă rezoluţie de la bordul ISS.
Hague şi Ovcinin trebuiau să plece pe 11 octombrie într-o misiune spaţială de şase luni, însă o defecţiune la unul dintre propulsoare, produsă la 2 minute după lansare, a condus la aterizarea de urgenţă a capsulei Soiuz, marcând un prim eşec în istoria zborurilor cu echipaj uman către ISS.
Cei doi au scăpat cu viaţă datorită sistemului de evacuare al rachetei Soyuz, după ce au fost supuşi unei presiuni de peste 6G în momentul în care capsula lor a fost ejectată, aterizând apoi în stepele din Kazahstan de unde au fost recuperaţi de echipele de salvare.
Alexei Ovcinin (47 de ani) şi-a exprimat deplina încredere în ceea ce priveşte această lansare, spunând: ''Nu va fi nicio problemă.''
Nick Hague (43 de ani) a afişat aceeaşi încredere după ce a mărturisit că a fost dezamăgit că a ratat prima sa călătorie în spaţiu: "Am încredere 100% în rachetă şi capsulă", a declarat astronautul în această săptămână.
Soyuz, "o rachetă cu vechime, dar fiabilă"
Potrivit concluziilor comisiei de anchetă rusă, eşecul lansării din 11 octombrie a fost provocat de o ''deformare'' la unul dintre propulsoare apărută în momentul asamblării rachetei Soyuz la Baikonur.
După o perioadă în care lansările au fost suspendate, o rachetă Soyuz a decolat din nou în decembrie, având la bord doi astronauţi - canadian şi american - şi un rus.
Incidentul, precum şi seria de eşecuri şi de probleme tehnice din ultimii ani, au afectat negativ imaginea industriei spaţiale ruse, care reprezintă un motiv de mândrie naţională.
"Soyuz este o rachetă cu vechime, dar fiabilă", a subliniat pentru AFP expertul Vadim Loukachevitch, adăugând că înlocuirea pieselor în ultimul minut, cum a fost cazul şi în această săptămână, este o practică curentă.
Rachetele Soyuz au o rată mare de lansări reuşite, însă supremaţia lor este contestată de noua capsulă americană Crew Dragon de la SpaceX, care a finalizat la 8 martie o misiune de şase zile în spaţiu, andocând pe ISS şi revenind apoi fără probleme pe Terra.
Lansarea de joi va restabili la şase numărul persoanelor aflate pe Staţia Spaţială Internaţională.
Înainte de sosirea de vineri, ceilalţi ocupanţi aflaţi al bordul ISS erau: rusul Oleg Kononenko, astronauta americană Anne McClain şi canadianul David Saint-Jacques.
Şase ţări iau parte la misiunile de pe ISS, care au avut un cost total de 100 de miliarde de dolari, fonduri furnizate în cea mai mare parte de SUA şi Rusia.

- REVOLUŢIONAR. Primul vehicul spaţial israelian şi-a început călătoria spre Lună
- Priveliști care îți încălzesc sufletul. Sate și orășele superbe din toată lumea pe care merită să le vizitezi (IMAGINI ULUITOARE)
- Prima misiune spaţială israeliană spre Lună: Beresheet a trimis un selfie cu Pământul
- Cine este cea mai tânără persoană care a făcut înconjurul lumii pe bicicletă (FOTO)