Trei bărbaţi din Ocniţa sunt cercetaţi penal pentru furt
Trei bărbaţi din Ocniţa sunt suspectaţi pentru furt. Poliţia a fost alertată de către un locuitor a raionului Dondușeni, care a declarat că persoane necunoscute i-au sustras tractorul din gospodărie, fiindu-i cauzat un prejudiciu considerabil în mărime de 250000 lei.
În urma perchezițiilor la domiciliile celor suspectaţi, polițiștii au depistat mai multe lucruri precum: două uniforme de culoare neagră cu blazonul MAI RM (trupele de grăniceri), o curea confecționată artizanal din piele în care se aflau 23 cartușe cal.12 mm, o armă de vânătoare model neidentificat, încărcată cu două cartușe cal.16mm, neînregistrată, 9 cartușe calibru 12 mm, o armă de model neidentificat, confecționată artizanal de model ”GARPUN” și un binoclu, un laptop, telefoane mobile, cartele SIM, piese de la tractor de model T-150, patru oglinzi retrovizorii, scară metalică de la tractor, faruri, două aripi de la tractor.
Bănuiții au fost arestați pe un termen de 30 de zile, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 până la 12 ani.
Totodată se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul țării.
- Peste 30 de mii de oameni au sunat la 902 în ultimele 7 luni. Ce infracțiuni grave au înregistrat poliţiştii (VIDEO)
- Tragedie MORTALĂ. Un bărbat a fost găsit fără suflare, după ce a fost strivit de propriul tractor (VIDEO)
- Un monument în memoria participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl va fi edificat la Ocniţa