Trei bărbaţi, judecaţi în Danemarca pentru că au cumpărat drone pentru gruparea Stat Islamic
Trei bărbaţi au compărut luni în faţa unui tribunal în Danemarca, fiind acuzaţi că au achiziţionat drone şi alte echipamente pe care gruparea extremistă Stat Islamic să le folosească în Irak şi Siria, scrie agerpres.ro.
Între 2013 şi 2017 cei trei au cumpărat avioane de mici dimensiuni controlate prin telecomandă, drone, camere cu termoviziune şi alte componente atât online, cât şi din magazinele din Danemarca, potrivit actului acuzării.
Doi din cei trei - un profesor şi un mecanic de bicicletă - au fost acuzaţi de terorism, iar al treilea, un şofer de taxi, a fost acuzat de tentativă de terorism. Toţi trei se declară nevinovaţi.
Tribunalul competent din Copenhaga nu a făcut publice numele celor trei, dar toţi cei vizaţi sunt în vârstă de 30 de ani.
Acuzaţiile de terorism sunt legate de faptul că camerele cu termoviziune au fost folosite pentru recunoaştere înainte de un atac din august 2014 asupra unei baze militare siriene din nordul Siriei în care au murit mai multe persoane, a anunţat procuratura.
Dovezile împotriva celor doi acuzaţi de terorism includeau un stick USB în care erau prezentate achiziţiile, precum şi informaţii despre modelele de avioane de mici dimensiuni şi despre fabricarea explozibililor, a declarat procurorul Sidsel Klixbull în deschiderea procesului, potrivit postului public DR.
Poliţia daneză şi serviciul de securitate PET au efectuat mai multe raiduri în zona Copenhaga şi au efectuat primele arestări în septembrie 2017.
Al treilea acuzat, care lucra ca şofer de taxi, a făcut mai multe călătorii în Turcia şi a transportat camere cu termoviziune şi alte echipamente, a mai precizat procurorul.
Alţi doi bărbaţi au rămas în libertate, notează dpa.
- De ce unii bărbați nu pot fi 100% fideli? Opinia psihologului
- Coaliţia de guvernare din Germania a convenit prelungirea misiunii militare împotriva organizaţiei Stat Islamic
- Obrăznicie fără limite. Au copt carne la focul veșnic de lângă monumentul "Ostaşilor eliberatori" din Bălţi (VIDEO)
- Tragedie într-un bar din statul Tabasco: Cinci bărbaţi, asasinaţi