Inspectorii de mediu au reuşit să oprească trei cazuri de ardere a biodeșeurilor și deșeurilor periculoase în timp util pe teritoriul administrativ a primăriilor Dubăsarii Vechi și Criuleni, în cadrul unei acțiuni de salubrizare și combatere a arderilor ilegale de deșeuri.
Ca urmare, inspectorii de mediu au întocmit trei procese-verbale. Iar suspecţii au fost sancționaţi cu amenzi de până la 30.000 de lei.
"Acțiunile prompte ale inspectorilor de mediu demonstrează angajamentul lor ferm în protejarea mediului înconjurător și în promovarea unor practici de gestionare a deșeurilor conforme cu normele legale.
Este esențial ca comunitatea să fie conștientizată cu privire la impactul negativ al arderilor ilegale de deșeuri și să sprijine eforturile noastre în menținerea unui mediu sănătos și curat pentru generațiile viitoare", comunică Inspectoratul Pentru Protecția Mediului.