Trei copii moldoveni au fost repatriaţi din Rusia. Doi dintre ei sunt bebeluşi abandonaţi la naştere (VIDEO)
Trei copii moldoveni au fost repatriaţi din Federaţia Rusă. Este vorba despre un adolescent identificat fără însoțitor legal și doi copilași în vârstă de patru luni și, respectiv, de două luni, care au fost abandonați la naștere.
Adolescentul va fi plasat într-un centru de plasament temporar, continuându-se activitatea de reintegrare a copilului în familia biologică sau extinsă.
Totodată, autoritățile tutelare au decis că unul dintre copiii nou-născuți va fi plasat în familia biologică, pentru că mama biologică a acestuia a conștientizat necesitatea creșterii copilului alături de alți frați.
Celălalt copil de vârstă fragedă va fi plasat în serviciul de asistență parentală profesionistă. Mama biologică anterior a fost decăzută din drepturi părintești față de cinci copii, iar anul trecut Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a mai repatriat un copil al acestei mame, la fel abandonat la naștere peste hotarele țării.
"În ultimul timp tot mai frecvent repatriem copii nou-născuți abandonați la naștere de către mame. Numai în perioada anului 2012 – nouă luni ale anului 2013 au fost repatriați 17 copii nou-născuți și 16 copii cu vârsta de până la 5 ani", a anunţat ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, care a venit să-i întâmpine la aeroport pe copiii repatriaţi.
Ministrul a precizat că aceşti copii nu sunt abandonaţi din cauza problemelor financiare sau pentru că ar avea probleme de sănătate, ci din cauza vieţii dezorganizate şi a iresponsabilităţii părinţilor.
Valentina Buliga a cerut moldovencelor aflate în străinătate să apeleze la serviciile ambasadelor sau consulatelor Republicii Moldova care le vor susține și le vor ajuta pentru a preveni situațiile de abandon.
În anul 2012, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a repatriat 48 copii. În primele nouă luni ale anului 2013 au fost repatriați în țară 42 de copii. Majoritatea copiilor sunt repatriați din Federația Rusă și Ucraina.