Trei dintr-o lovitură: Parlamentul a numit astăzi directorii SIS, CNA şi CNI
Ne-am ales cu trei directori noi dintr-o singură lovitură. Deputaţii au numit astăzi şefii a trei instituţii importante ale statului. Este vorba despre directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, şi preşedintele Comisiei Naţionale pentru Integritate, Anatolie Donciu.
Timp de o oră şi jumătate, deputaţii au anumit în funcţii directorii a trei instituţii importante. Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, a fost desemnat cu votul majorităţii parlamentare şi a deputaţilor Vadim Mişin, Veronica Abramciuc şi Oleg Babenco. Mihai Godea şi grupul socialiştilor au votat împotriva lui Mihai Balan, iar comuniştii au părăsit sala înainte de a fi discutat acest subiect.
Şi Viorel Chetraru a fost numit în funcţie prin votul deputaţilor din Alianţa pentru Integrare Europeană. Grupul Dodon nu l-a susţinut nici pe Viorel Chetraru.
Deputaţii au aprobat, astăzi, şi numirea lui Anatolie Donciu în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Integritate. Pentru Donciu au votat 55 de deputaţi. Alţi cinci aleşi ai poporului au votat împotrivă.
Primul a fost ales directorul SIS, Mihai Balan, care a promis să contribuie la sporirea încrederii cetăţenilor în instituţie. "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova. Să respet Constitutia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei", a declarat Balan.
A urmat Viorel Chetraru, care a fost ales în funcţia de conducător al Centrului Naţional Anticorupţie, proaspăt reformat. Chetraru a câştigat concursul pentru acest post, la sfârşitul lunii septembrie. "Jur să respect cu stricteţe Constituţia şi legile Republicii Moldova. Să îndeplinesc conştiincios obligaţiile ce îmi revin, să apăr ordinea de drept, drepturile şi libertăţile omului, interesele generale ale societăţii şi ale cetăţenilor de a trăi şi de a se dezvolta într-un mediu liber de corupţie", a spus Chetraru.
Şi Comisia Naţioanlă pentru Integritate are de astăzi un şef. Preşedintele şi membrii Comisiei vor verifica averile demnitarilor. "Jur să exercit obligaţiile funcţionale cu credinţă şi integritate în serviciul republicii Moldova 09.28 Să respect Constituţia şi legile Republicii Moldova, să protejez proprietatea publică, democraţia şi bunăstarea poporului", a afirmat Anatolie Donciu, preşedintele nou ales al CNI.
Serviciul de Informaţii şi Securitate nu avea un director din luna octombrie, anul trecut, iar conducătorul Centrului Naţional Anticorupţie trebuia să fie numit în funcţie până la 1 octombrie. Şi Comisia Naţională pentru Integritate a fost nefuncţională mai mult de jumătate de an, din lipsa unui peşedinte, care trebuia identificat de Parlament.
Actualitate
- Zubco aşteaptă numirea şefului CNA: Împreună vom face publice dosare de rezonanţă
- Ce ştie Mihai Balan despre SIS, securitate şi ce idei are pentru reformarea instituţiei VIDEO
- "Mihai Balan nu va reuşi să reformeze SIS-ul, iar guvernanţii se vor bucura că nu le face nimeni probleme"
- Şedinţa Parlamentului în IMAGINI: Godea ridică palma, Plahotniuc îl menajează, iar noul şef al SIS este în culmea fericirii