Trei explozii au zguduit, în această seară, capitala siriană Damasc
Trei explozii au zguduit, în această seară, capitala siriană Damasc. Deflagraţiile, dintre care una a fost provocată de o maşină-capcană, au avut loc chiar în faţa sediului Ministerului de Interne. Potrivit televiziunii de stat, exploziile au făcut mai multe victime, însă, nu se cunoaşte deocamdată numărul exact.
Imaginile difuzate de televiziune surprind urme de sânge pe pământ, dar şi cratere mari în mijlocul unor mormane de moloz. Şi clădirea care adăpostea Ambasada Egiptului de la Damasc a fost avariată în urma deflagraţiilor, iar unul dintre angajaţi a fost rănit.
De la începutul revoltelor, Damascul a fost ţinta mai multor atentate sinucigaşe care au vizat, în cea mai mare parte, clădiri guvernamentale. Cel mai grav a fost pe 18 iulie, atunci când patru oficiali sirieni, printre care şi cumnatul preşedintelui, au fost ucişi într-un atentat ce a vizat clădirea Forţelor Naţionale de Securitate din Damasc.