Trei indivizi înarmați cu o pușcă și o macetă au dat buzna într-o benzinărie (VIDEO)
Scene desprinse ca din filmele de acțiune. Trei indivizi înarmați cu o pușcă și o macetă au dat buzna într-o benzinărie din satul Rădoaia, raionul Sângerei. Imaginile surprinse de un martor au fost publicate pe internet.
Din video, se vede cum cei trei cumpără mai multe sticle cu băuturi alcoolice. La un moment dat, unul dintre ei a îndreptat o armă spre camera de supraveghere, iar altul a scos o macetă şi şi-a deschis berea cu ea.
În video se mai vede cum cei trei au ieșit la terasa benzinăriei și consumă alcool, după care au adormit cu armele în mână. Deocamdată nu este clar când a avut loc incidentul și dacă indivizii au agresat angajații stației PECO.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, oamenii legii au fost alertaţi abia luni despre acest caz, iar în prezent întreprins măsuri pentru a identifica făptaşii.
La telefon, șeful interimar al Inspectoratului de Poliție din Sângerei, Serghei Vatrici, ne-a spus că se află într-o ședință și va reveni mai târziu cu detalii.