Trei jurnaliști europeni au fost asasinați de terorişti islamişti, în Burkina Faso
Trei jurnalişti europeni, doi cetăţeni spanioli şi un irlandez, au fost asasinaţi de terorişti islamişti, în cursul unui atac produs în Burkina Faso, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate locale, citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Ouest-France.
„Este regretabil, dar cei trei occidentali au fost executaţi de terorişti. Persoanele din imaginile difuzate de grupuri armate au fost identificate ca fiind cei trei occidentali dispăruţi de ieri”, a declarat marţi un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Burkina Faso.
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a confirmat moartea a doi jurnalişti spanioli. „Cea mai proastă veste ne-a fost confirmată. Avem toată afecţiunea pentru rudele şi apropiaţii lui David B. şi Roberto F., asasinaţi în Burkina Faso”, a transmis marţi Pedro Sanchez, prin Twitter.
Cei trei jurnalişti europeni, doi spanioli şi un irlandez, împreună cu un localnic erau dispăruţi după o ambuscadă care a vizat luni, în estul statului Burkina Faso, membri ai unei patrule antibraconaj însoţiţi de jurnalişti occidentali. Alte trei persoane au fost rănite în atac. Atacul terorist nu a fost revendicat, dar în Burkina Faso sunt active numeroase grupuri islamiste afiliate reţelelor teroriste Al-Qaida în Magrebul Islamic şi Stat Islamic.