Trei localităţi din raionul Străşeni vor avea drumuri reparate. A fost alocată suma de OPT MILIOANE de lei
Locuitorii satelor Onești, Țigănești și Codreanca vor avea drumuri reparate ce le uneşte localităţile. Pentru Programul Drumuri Bune, în cadrul căruia se vor desfăşura renovările, din Bugetul de Stat a fost alocată suma de 8 milioane de lei, relatează dinstraseni.md.
Noutatea îi bucură pe săteni. Ei spun că în prezent drumul este într-o stare foarte rea.
"Acesta e un drum foarte rău de mulți ani, de pe vremea Uniunii Sovietice. El când se repară, acolo se pune oleacă, se astupă o groapă".
"Îi rău de tot, îmi fărâm mașina, cu orice transport ai merge – îi rău".
"Credem că în 2019 va fi rezolvată problema. E foarte rău, e cel mai rău drum din raion".
"Dar poate a reuși premierul Pavel Filip să rezolve aici toate problemele că este de-al nostru, de la Pănășești".
În cadrul unei ședințe de lucru în satul Onești, premierul Pavel Filip a dat asigurări că drumul va fi reparat în acest an, iar banii deja au fost alocați."Știu că cea mai mare problemă de aici este această porțiune de drum. Sunt 8 milioane de lei alocate prin intermediul programului Drumuri Bune".
Lucrările de reabilitare vor începe imediat ce vor permite condițiile climaterice.
Social
- Festivalul Colindelor 2019: Atmosferă de poveste la mănăstirea Ţigăneşti. Poliţiştii au cântat alături de colindători (FOTO)
- Pavel Filip, împreună cu primarii din Strășeni și Orhei, caută soluții pentru problemele localităților (VIDEO)
- Braconaj în rezervaţia Codrii din satul Lozova. Cinci căprioare au fost ucise şi astupate cu zăpadă. Ce pedeapsă riscă făptaşii