Trei medici s-au infectat cu noul coronavirus chiar dacă au fost vaccinaţi cu „Sputnik V”
Trei medici din regiunea Altai, Federaţia Rusă, s-au infectat cu coronavirus, chiar dată le-a fost administrat vaccinul rusesc anti-Covid-19 „Sputnik V”. Ministerului rus al Sănătăţii susţine că există cazuri când vaccinare persoanele nu au reuşit să-şi dezvolte imunitate, transmite agenţia TASS, citează Adevarul.
„Vaccinul Sputnik V este format din două componente: după 21 de zile după prima injectare, pacientului i se administrează a doua. Pacientul este considerat vaccinat şi protejat de infecţie la trei săptămâni de la a doua injecţie – în această perioadă are loc procesul de formare a imunităţii.
Rezultatele pozitive la coronvirus în cazul persoanelor vaccinate sunt asociate, de regulă, cu faptul că nu s-a format imunitatea întrucât nu a trecut suficient timp de la momentul vaccinării”, a declarat asistentul ministrului rus al Sănătăţii, Alexei Kuzneţov. El a îndemnat cetăţenii ruşi care au fost vaccinaţi împotriva coronavirusului să respecte în continuare toate măsurile de protecţie împotriva infecţiei.
„În Altai prima vaccinare a medicilor a avut loc în perioada 25-30 septembrie, dar s-au îmbolnăvit la 7-10 zile după aceasta”, rezultă dintr-un mesaj publicat pe site-ul Ministerului rus al Sănătăţii. Potrivit sursei, doi medici dintre cei trei infectaţi au fost trataţi şi s-au întors la muncă.
Fondul Suveran Rus (RDF) şi Institutul Gamaleia, creatorii vaccinului anti-COVID-19 Sputnik-V, aflat în prezent în faza a treia a testelor clinice, au dat asigurări miercuri că acesta este eficient în proporţie de 92%, la o zi după ce laboratoarele american Pfizer şi german BioNTech au anunţat că vaccinul lor are o eficacitate de 90%, relatează AFP.
Fondul Suveran Rus şi Institutul de Cercetare Gamaleia au lăudat, într-un comunicat, la fel ca şi concurenţa lor, eficacitatea vaccinului Sputnik-V, randomizat, dublu-orb - un demers experimental folosit în mai multe discipline - asupra unui număr de 40.000 de voluntari.
„Analiza statistică a 20 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, cazuri repartizate între persoanele vaccinate şi cele care au primit un placebo, arată un nivel de eficienţă de 92% a vaccinului Sputnik-V după (administrarea) celei de a doua doze”, anunţă cele două instituţii în comunicat.
Omologat înainte de a fi trecut toate fazele de testare, vaccinul Sputnik V a stârnit reticenţă în lumea medicală. Mulţi au considerat decizia de omologare drept un act propagandistic realizat de dragul întâietăţii, la fel ca pe vremea Războiului Rece, şi nu un progres real ştiinţific. De altfel, concluziile referitoare la Sputnik V au fost puse la îndoială de un grup de experţi internaţionali.
În contextul în care Rusia a fost zgârcită, până în prezent, în documentarea ştiinţifică a acestui vaccin, lăudat de către preşedintele Vladimir Putin, creatorii Sputnik-V au dat asigurări miercuri că cercetarea urmează să fie publicată în curând „într-una dintre principalele reviste medicale din lume şi evaluată de către colegi”.
Anunţul de miercuri are loc după ce Pfizer şi BioNTech au creat o adiere de speranţă săptămâna aceasta anunţând o eficienţă de 90% a vaccinului lor candidat.