Trei moldoveni au încercat să treacă frontiera cu acte românești FALSIFICATE
Trei persoane au încercat să treacă frontiera Leușeni-Albița cu acte românești falsificate. Mai mult ca atât documentele erau tâinute de făptași.
Este vorba despre doi cetățeni moldoveni de 35 și 22 de ani, ambii erau pasageri la curse internaționale. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor controale suplimentare. Drept urmare, asupra lor s-au depistat două cărți de identitate care ar fi emise de către autoritățile române.
Ambele prezentau semne vizibile de falsificare. Unul din conaționali a camuflat documentul în husa mașinii de frezat, iar celălalt - în portmoneul personal. Audiați, pasagerii au declarat că și-au perfectat actele prin intermediari, achitând suma de 250 EURO, fiecare.
Un alt document rămân falsificat a fost găsit la un pasager de 21 de ani ce se deplasa spre Praga. În urma verificărilor adiționale, polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unui document autentic.
În declarații, bărbatul a menționat că și-a perfectat ilegal actul în Cehia, oferind unui intermediar 500 EUR.
Cele trei cărți de identitate au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnice. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST au inițiat cercetări pentru uz de acte oficiale falsificate.